Numeroase plante medicinale au proprietăți anti-infecțioase. Atenție însă, fiecare cu proprietățile sale specifice!
« Microbul nu înseamnă/reprezintă nimic, terenul este totul », a evidențiat medicul Claude Bernard. Pentru a susține acest teren, mai precis apărătorile imunitare endogene, plantele ne pot ajuta să ne fabricăm un scut. Desigur, o imunitate bună depinde în primul rând de modul nostru de viață : un număr suficient de ore de somn, timp de relaxare pentru a nu lăsa stresul să pună stăpânire pe noi, absența unui deficit nutrițional și un aport suficient în minerale, vitamine (C, B1) și omega 3 sunt, să spunem, niște ”reflexe” de adoptat pentru a preveni sau a face față infecțiilor. De asemenea, o suplimentare în vitamina D se poate dovedi utilă, îndeosebi iarna, dar atenție la suplimentarea în zinc pentru prevenire, de oprit însă în cazul episoadelor infecțioase.
Plantele și infecțiile
Privitor la plante, să le amintim pe cele care au proprietăți imunomodulatoare sau stimulatoare, în măsură să ne ajute să evităm instalarea infecțiilor. În primul rând, menționăm echinaceea (Echinacea angustifolia și purpurea) care stimulează activitatea macrofagelor, numărul de globule albe (leucocite) și pe cel al imunoglobulinelor. De asemenea, de menționat curcuma, mai cunoscută, în general, pentru proprietățile sale antiinflamatoare, care ameliorează și ea, chiar în doză redusă, răspunsul anticorpilor noștri (macrofage, neutrofile, celule ucigașe naturale).
Printre ”medicii de frunte ai naturii”, datorită spectrului larg al acțiunilor sale, se numără usturoiul, unul dintre cele mai bune antibiotice naturale. Planta și componentul său activ (alicina) au prezentat efecte inhibitoare asupra unor bacterii atât de diferite cum sunt Salmonella enteritidis și Escherichia coli (gastro-enterite, infecții urinare), streptococi ai florei bucale, Klebsiella pneumoniae sau stafilococul auriu din numeroase infecții nosocomiale. Studiile arată că puterea sa antibacteriană scade odată cu timpul de stocare și la fierbere. De aceea, e de preferat ca usturoiul să fie consumat crud, proaspăt și zdrobit (măcinat). Preventiv, el stimulează, de asemenea, multiplicarea macrofagelor și a limfocitelor.
Un alt antibacterian cu o mare eficacitate, provenit din regnul vegetal, extractul din sâmburi de grepfruit, util în combaterea infecțiilor din sfera ORL, gripei, afecțiunilor bronșice și infecțiilor intestinale sau vaginale.
O serie de ”arme” vegetale anti-infecțioase au afinități cu unul sau altul dintre sistemele noastre organice. De exemplu, strugurii-ursului (Arctostaphylos uva-ursi ) pentru sistemul urinar sau brusturele (Arctium lappa) în cazul infecțiilor cutanate : în tinctură mamă, utilizată pură în comprese (circa 100 de picături), concentrația sa în arctiozidă face din acesta o armă utilă contra furunculelor, abceselor și antraxului. Reamintim aici o regulă valabilă atât pentru plante și uleiuri esențiale, cât și pentru antibiotice : nu trebuie întrerupt tratamentul la primele semne de retragere a infecției, ci continuat după aparenta dispariție a simptomelor, cu vreo zece zile în cazul infecțiilor curente până la mai multe săptămâni pentru focarele infecțioase profund instalate.
Una din explicațiile privind rezistența bacteriilor la tratamente ține de incredibila lor inteligență colectivă, produs al unor strategii de supraviețuire elaborate de-a lungul a milioane de ani. Una dintre aceste strategii constă în regruparea în colonii solidare în cadrul unor biofilme, un fel de cleiuri alcătuite din polizaharide pe care le secretă bacteriile. Cea mai cunoscută ilustrare în acest sens este placa bacteriană dentară (peliculă incoloră, aderentă, formată din bacterii şi zaharuri, care se acumulează în permanenţă pe dinţi. Aceasta este principala cauză a cariilor dentare şi afecţiunilor gingivale, iar dacă nu este îndepărtată zilnic duce la formarea tartrului). Acest strat, care aderă la țesuturile corpului, dar și la suprafețele inerte, cum sunt implanturile, este atât un mod de a rezista la atacurile externe, cât și un sistem foarte sofisticat de schimb de nutrienți și de informații genetice între bacterii.
Dacă a trebuit să se aștepte sfârșitul anilor 1990 pentru a fi luat în serios rolul specific al biofilmelor în bolile infecțioase, în prezent esterecunoscut faptul că ele joacă un rol major în cazul infecțiilor, în mod special nosocomiale, și rezistența la tratamente. Și la acest capitol, plantele pot ajuta, singure sau în sinergie cu antibioticele, în cazurile grave. O serie de studii au arătat, de exemplu, utilitatea răchițelelor (Vaccinium Oxycoccos) în prevenirea biofilmelor bacteriene în cazul parodontitelor, și, de asemenea, pentru a combate bacteria Escherichia coli în infecțiile urinare sau intestinale.
De menționat și remarcabilele proprietăți antibiofilme ale propolisului sau ale uleiurilor esențiale care conțin cumarine, cum ar fi frunzele de leuștean.
Tratarea infecțiilor urinare
Bacteriile generatoare de cistite sunt cel mai adesea de origine digestivă (Escherichia coli, Proteus mirabilis, Enterobacteriaceae). De aceea, trebuie să fim deosebit de atenți la echilibrul florei noastre intestinale, consumând probiotice și, în același timp, combătând constipația care stimulează trecerea bacteriilor de la un sistem organic la altul. Cât despre plantele de utilizat în cazul unor astfel de infecții, prioritate o are planta strugurii-ursului (Arctostaphylos uva-ursi) de consumat în infuzie (12 g la un litru de apă clocotită, de infuzat timp de 15 minute), câte un litru pe zi, timp de 10 zile. Pentru prevenirea recidivelor, se utilizează afine roșii (merișoare) (Vaccinium macrocarpon) al căror conținut în proantocianidoli inhibă aderarea bacteriilor la epiteliul tractului urinar. În cazul infecțiilor și pentru prevenirea lor, se va bea multă apă!
Propolisul la loc de frunte
Alcătuit, în general, din 50 % rășină, 30 % ceară, 10 % uleiuri esențiale, 5 % polen și 5 % alte substanțe, propolisul este produs de albine pornind de la exsudate din muguri ai arborilor. Printre constituenții cu o acțiune biologică majoră, se numără multe flavonoide, a căror compoziție variază enorm în funcție de plantele din care provine propolisul, și deci în funcție de originea geografică. De la maroniu închis (plop, frasin, salcie) la galben, verde sau chiar roșu (în unele părți din America de sud sau din China), diferitele tipuri de propolis posedă proprietăți terapeutice care pot, de asemenea, să varieze. Acestea au totuși în comun o acțiune antimicrobiană majoră asupra bacteriilor gram-pozitive: gripă, rino-faringită, gastro-enterită, carii. În cazul infecțiilor nosocomiale, Propolisului i se preferă uleiurile esențiale, exceptând poate cazul stafilococului auriu asupra căruia propolisul a demonstrat că are efecte inhibitoare însemnate când acesta se află pe țesuturi moi.
Sursa